Lupta PSD-ului cu pretinsul ”candidat comun” la primărie, pe care îl prezintă în numele unei coaliții care de fapt nu există pe plan local, este ca ”binele” impus cu forța, care se numește viol și fățărnicie!
Iar fățărnicia este definită a fi și a avea o mie de fețe și absolut niciun obraz! Cu gândul la ce pot face strict pentru ei și acoliții lor dacă rămân la butoane, cer alegătorilor să le voteze mascota ”spre binele Zalăului și al zălăuanilor…”

Fără de nicio jenă și fără de nicio rușine, ăștia de la așa-zisa putere și de la ”butoane”, care public se dau de ceasul morții ca să explice prostimii cum se zbat ei pentru binele și bunăstarea noastră, își fac jocurile pretins politice, murdare, peste interesul și peste capetele noastre. Este ca și ”lupta” afișată de către Trump cu Putin, în care ei pretind că vor o pace mondială, dar doar cu prețul resurselor și bogățiilor Ucrainei și musai fără de ucraineni.
Pe zălăuani i-ați întrebat ce vor, cu ce ar fi de acord? Că binele mulțimii arareori se identifică cu binele de gașcă, de grup sau de partid politic. Și, mai apoi, acest ”bine” relativ pe care ni-l doriți, pretindeți și vreți să ni-l impuneți și să ni-l îndesați pe grumaz, dacă-i cu forța manipulat, cade sub incidența unui viol de grup!
Și nu uitați, voi, păpușarilor, că nu toți suntem marionete manipulabile și că reala democrație începe și se termină acolo unde interesul vostru de gașcă nu se intersectează cu ale cetățenilor și interesul vostru de îmbogățire prin înșelăciune nu are voie să încalce drepturile și opțiunile oamenilor!

Leave a comment